07/10/2026
❤️ Unghie încarnată la un copil de 10 ani
A ajuns la cabinet cu o unghie traumatizată, dureroasă, inflamată și cu sângerare. Era speriat și îngrijorat de ceea ce urma să facem.
Pentru mine, lucrul cu cei mici înseamnă, înainte de toate, răbdare, blândețe și multă atenție. I-am explicat fiecare pas și i-am promis că voi face tot posibilul ca intervenția să fie cât mai ușoară, cu doar un disconfort minim.
Colțurile unghiei care provocau presiune au fost îndepărtate cu grijă. Sub acestea se ascundea și o zonă cu infecție, pe care am igienizat-o corespunzător. La final, zona a fost pansată, iar părinții au primit recomandările necesare pentru îngrijirea de acasă.
În acest caz, inflamația a fost favorizată și de presiunea încălțămintei, copilul având piciorul mai lat și petrecând multe ore încălțat la școală.
👉 Nu lăsați problemele unghiilor să evolueze până când durerea devine greu de suportat.
👉 Nu încercați să îndepărtați singuri colțurile unghiei, chiar dacă intenția este de a ajuta.
👉 Apelați din timp la un specialist care știe cm să gestioneze astfel de situații, mai ales atunci când este vorba despre un copil.
Pacientul rămâne sub observația mea până când unghia va fi complet vindecată. 🤍
Alegeți cu grijă. Alegeți un specialist.
Alegeți Dream Step Brașov.
📍 Calea București 74, parter
📞 0786 997 338 – Telefon & WhatsApp