19/10/2026
Mult timp mi-a fost rușine să spun că sunt manichiuristă.
Și poate cel mai greu lucru de recunoscut este ca, înainte să imi fie rușine de propria meserie, eu însămi am judecat femeile care o practicau.
Credeam că manichiura este o meserie pentru cei care nu au știut ce să facă mai departe cu viața lor si au ales calea cea mai usoara..
Astăzi îmi pare rău că am gândit așa.
Pentru că între timp am descoperit câtă munca, răbdare, responsabilitate si pasiune se ascund în spatele unor mâini îngrijite.
Am înțeles că valoarea unui om nu stă în titulatura de pe o carte de vizită. Și că nu trebuie să ai o profesie considerată prestigioasă pentru a fi un profesionist respectabil.
Dar mai este ceva pentru care sunt recunoscătoare.
Oamenii care au crezut în mine atunci când eu încă nu reușeam să o fac.
Cei care m-au încurajat, m-au susținut și mi-au văzut potențialul dincolo de propriile mele prejudecăți.
Poate că fără ei mi-ar fi luat mult mai mult sa învăț sa mă privesc cu respect.
Astăzi sunt manichiuristă. Încă învăț, încă greșesc, încă îmi doresc să devin mai bună. Dar nu mă mai ascund în spatele rușinii.
Nu mi-e rușine de meseria mea. Îmi pare rău doar că mi-a luat atât de mult să îi înțeleg valoarea.
Și dacă povestea mea ajunge la o femeie care se simte mai puțin valoroasă din cauza meseriei pe care o practică, sper să își amintească un lucru:
Nu trebuie să demonstrezi nimănui că meseria ta merită respect. Dar începe prin a i-l oferi tu.
Voi ați simțit vreodată că trebuie să vă justificați pentru ceea ce faceți?
