02/10/2026
💙 Prevenția începe în relație. Cu o conversație. Cu un adult care ascultă. Cu un prieten care este prezent. Cu sentimentul că nu suntem singuri.
🎯Astăzi, la Palatul Cotroceni, a avut loc lansarea campaniei „𝐏𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐢̂𝐧 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐞”, realizată de Asociatia ZI de BINE, cu susținerea Biroului OMS România și a Ministerului Sănătății - Ministerul Sănătăţii - România, la inițiativa Administrației Prezidențiale, prin proiectul România în lumină.
Evenimentul a fost fost deschis de Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru. Ne bucură să o avem alături în acțiunile de prevenire a comportamentelor de risc și în susținerea sănătății mintale a copiilor și adolescenților.
🤝 Dezvoltată împreună cu adolescenți și construită în jurul experiențelor lor reale, campania pune sănătatea mintală, starea de bine și relațiile pozitive în centrul prevenirii comportamentelor de dependență în rândul tinerilor. Conversațiile autentice și conexiunile de încredere pot face o diferență reală în felul în care tinerii gestionează provocările vieții și caută sprijin atunci când au nevoie.
🗨️ Tocmai de aceea, campania oferă și un spațiu dedicat conversației prin platforma 🔗vorbestecumine.info.ro, care pune la dispoziție resurse pentru tineri, părinți și profesori, ce încurajează dialogul despre lucrurile care, de multe ori, rămân nespuse.
🌱 Sănătatea mintală și starea de bine a copiilor și tinerilor reprezintă o prioritate pentru OMS. Vom continua să susținem prevenția bazată pe dovezi și colaborarea dintre autorități, profesioniști, comunități și tineri, pentru ca fiecare copil și adolescent să beneficieze de sprijinul de care are nevoie pentru a crește sănătos și a-și atinge potențialul.