16/09/2026
Putem să nu fim de acord, fără să devenim automat dușmani?
M-am gândit la asta după ce am văzut imaginile și reacțiile din jurul protestului de ieri din București.
Poate că avem nevoie să vorbim puțin mai mult despre cm putem să nu fim de acord și asta să nu însemne automat că ne urâm sau devenim adversari.
Nu mă refer aici la cine are dreptate în privința revendicărilor. Ci la ceva ce observ din ce în ce mai des, pe atât de multe subiecte, din multe domenii: cât de repede transformăm diferența de perspectivă într-un război între oameni.
Și mă întreb:
Dacă două perspective pot fi reale în același timp?
Dacă medicina și știința au enorm de mult de oferit, dar au și limitele lor?
Dacă și ceea ce numim spiritualitate poate avea un rol important pentru unii oameni, fără ca asta să însemne automat că orice afirmație spirituală este adevărată? Pentru că, până și preoții interpretează unele lucruri diferit.
Există cercetări care chiar explorează aceste legături. De exemplu, există studii care au găsit asocieri între importanța acordată religiei/spiritualității și un risc mai scăzut de depresie în anumite grupuri (exemplu, cercetările dr Lisa Miller). Asta nu înseamnă că „spiritualitatea vindecă depresia”, ci doar că realitatea poate fi mai complexă decât o împărțire simplă între „științific” și „neștiințifiv”.
Și cred că același lucru este valabil și în psihoterapie.
Există școli diferite, teorii diferite, metode diferite. Unele au mai multă cercetare în spate, altele mai puțină. Unele vor funcționa mai bine pentru anumite persoane și probleme decât pentru altele.
Poate că nu trebuie să alegem o singură lentilă prin care să privim omul.
Pentru că noi, oamenii, nu suntem doar corp.
Nu suntem doar minte.
Nu suntem doar istoria noastră.
Nu suntem doar relațiile noastre.
Și nu suntem nici doar ceea ce putem măsura în prezent.
Avem nevoie de mai multă curiozitate și să creștem puțin toleranța la frustrare și incertitudine.
Să putem spune:
„Eu văd lucrurile așa, pentru că asta am trăit, asta am învățat și asta înțeleg acum.”
FĂRĂ să fie nevoie să adăugăm:
„Și, pentru că tu le vezi altfel, înseamnă că ești ignorant, rău intenționat sau dezinformat.”😥
Putem citi exact același text, privi aceeași imagine sau trăi aceeași situație și să înțelegem lucruri diferite, pentru că le trecem prin filtrele propriilor experiențe.
Asta nu înseamnă că toate perspectivele sunt la fel de corecte factual.
Înseamnă doar că, înainte să respingem omul din fața noastră, putem încerca să înțelegem cm a ajuns el să vadă lucrurile așa.
Și aici mă gândesc inclusiv la una din controversele recente din jurul lui Gabor Maté.
Am văzut fragmente din interviul despre care s-a discutat și eu am surprins anumite nuanțe diferit. De exemplu, am înțeles ideea lui despre necesitatea de a înțelege perspectiva celuilalt și contextul istoric nu ca pe o justificare a unei invazii sau a unei agresiuni, ci ca pe o condiție pentru a putea purta un dialog și, eventual, pentru a ajunge la masa negocierilor.
Pot să nu fi înțeles eu corect. Pot să fi omis ceva. Și poate altcineva a văzut ceva ce eu nu am văzut.
Dar tocmai aici este exercițiul.
Să nu transform imediat diferența de interpretare într-o acuzație.
Pentru că eu am anumite formări, anumite experiențe personale și profesionale care mă fac să observ anumite lucruri. Alt om are alte experiențe și poate observa alte lucruri.
Asta nu îl face pe el mai puțin valoros.
Și nici pe mine mai puțin capabilă să greșesc.
În cazul meu, subiectul războiului este și unul profund personal. Am avut refugiați ucraineni în casa mea, imediat după izbucnirea războiului. Am văzut, foarte concret, ce poate însemna războiul pentru o mamă și copilul ei.
Nu justific invazia Rusiei și nu cred că înțelegerea contextului celuilalt înseamnă justificarea acțiunilor lui.
Cred, însă, că înțelegerea contextului și a perspectivei celuilalt este una dintre condițiile esențiale pentru un dialog constructiv.
Și poate că exact asta ne lipsește uneori și în discuțiile mult mai mici, dintre noi.
În cuplu.
În familie.
La muncă.
Între prieteni.
Putem să fim în dezacord și totuși să rămânem în relație.
Putem să spunem „nu sunt de acord cu tine” fără să spunem „nu te mai respect”.
Putem să încercăm să înțelegem perspectiva celuilalt fără să o adoptăm.
Și putem să fim suficient de umili încât să lăsăm loc pentru posibilitatea că și noi putem greși.
Eu asta iau, în primul rând, din munca terapeutică: să înțeleg mai bine contextul meu și contextul celuilalt, pentru a putea răspunde mai coerent, mai autentic și mai asertiv.
Nu înseamnă să renunțăm la limite.
Nu înseamnă să spunem că „totul este relativ”.
Nu înseamnă să nu mai distingem între adevăr și afirmații care sunt infirmate de dovezi.
Înseamnă să nu mai confundăm dezacordul cu dușmănia.
Poate că avem nevoie să căutăm mai des ceea ce ne unește, în loc să căutăm următorul motiv pentru care să ne împărțim în tabere.
Pentru că, până la urmă, chiar dacă venim din perspective foarte diferite, poate că avem cu toții câteva lucruri în comun:
ne dorim să fim înțeleși, să fim respectați și să putem trăi mai bine unii cu ceilalți.
La fel, și medicina, și spiritualitatea și psihologia, cu diversele școli de psihoterapie au în comun același scop: să ajute oamenii să fie mai bine, să vindece ce are fiecare de vindecat.
Și poate că de aici ar putea începe un dialog.
Cred că putem învăța ceva valoros și dintr-o perspectivă care nu este a noastră, fără să fim obligați să o adoptăm.
Compasiunea nu înseamnă să fii de acord.
Înțelegerea nu înseamnă justificare.
Iar dialogul nu înseamnă să renunți la ceea ce crezi.
Înseamnă să lași suficient spațiu încât și celălalt să existe. Cu tot ce crede, simte, gândește și știe el.
Să fim bine! ❤️
P.S.: Nu sunt formată în metoda lui Gabor Maté. Am alte formări, printre care Emotionally Focused Therapy (EFT), o abordare psihoterapeutică susținută consistent de cercetare. Asta pentru a evita anumite comentarii legate de acest aspect. 😊
