Sfatul Logopedului

Directions Website

Sfatul Logopedului Această pagină vine in sprijinul părinților care sunt interesati de dezvoltarea limbajului copiilor lor.
(269)

11/10/2026

Dacă educația pe care o dau părinții contează atât de mult, de ce copiii aceleiași familii sunt atât de diferiți?

Există o idee care apasă greu pe umerii multor părinți, și anume aceea că fiecare greșeală, fiecare reacție nepotrivită și fiecare decizie luată în creșterea copilului lasă o amprentă definitivă asupra personalității sale.

Dacă am ridicat vocea, îi provocăm traume. Dacă am fost prea permisivi, va deveni răsfățat. Dacă am insistat prea mult cu temele, îi vom distruge motivația. Dacă am muncit mult și am petrecut mai puțin timp cu el, va resimți lipsa noastră toată viața.

În această atmosferă, creșterea copiilor ajunge să semene cu un examen permanent, în care părinții încearcă să găsească formula perfectă pentru a obține un adult echilibrat, încrezător și fericit.

O idee provocatoare, prezentată într-un articol din Scientific American, merită să ne oprească puțin din această cursă.

Cercetătoarea Judith Rich Harris a contestat convingerea potrivit căreia părinții reprezintă principala forță care modelează personalitatea copilului. Ea a atras atenția asupra influenței moștenirii genetice, a grupului de prieteni și a mediilor sociale în care copilul își petrece timpul, susținând că dezvoltarea lui este mult mai complexă decât presupunem adesea.

Copilul crește și printre ceilalți copii, în colectivitate, la școală și în comunitatea din care face parte.

În familie învață primele forme de apropiere, își construiește așteptările despre relații și descoperă cm poate cere ajutor, cm poate exprima ceea ce simte și cm poate gestiona conflictele. În grupul de copii învață să negocieze, să coopereze, să își găsească locul, să observe reguli sociale și să se adapteze unor situații în care adulții nu intervin de fiecare dată.

Un educator poate trezi interesul pentru învățare într-un copil care până atunci părea dezinteresat. Un coleg poate deveni modelul unei conduite pe care copilul începe să o imite. O experiență de apartenență la grup îi poate oferi curajul de a încerca lucruri pe care, singur, nu ar fi avut îndrăzneala să le facă.

Toate aceste întâlniri contribuie la felul în care copilul se descoperă pe sine și înțelege lumea.

Mai există un aspect important: copiii vin pe lume cu particularități proprii. Au temperamente diferite, reacționează diferit la schimbare, la frustrare, la zgomot și la apropierea celorlalți. Același părinte poate crește doi copii care răspund complet diferit aceleiași situații, chiar dacă le oferă aceeași iubire și aceeași grijă.

De aceea, comportamentul unui copil nu poate fi explicat exclusiv prin felul în care a fost crescut.

Un copil retras nu dovedește automat că părinții au fost prea autoritari. Un copil energic nu este rezultatul unei educații permisive. Un copil care traversează o perioadă dificilă poate avea nevoie de sprijin și înțelegere, fără ca familia lui să fie considerată vinovată pentru tot ceea ce se întâmplă.

Asta înseamnă că educația parentală nu mai contează?

Deloc. Relația cu părinții are o importanță majoră pentru siguranța emoțională, pentru dezvoltarea limbajului, pentru învățarea regulilor și pentru felul în care copilul descoperă relațiile apropiate. Contează felul în care este tratat, disponibilitatea adulților de a-i răspunde nevoilor, limitele pe care le întâlnește și posibilitatea de a repara relația după un conflict.

Ceea ce merită reconsiderat este ideea că părinții pot controla rezultatul final al dezvoltării copilului printr-o educație suficient de atentă.

Nu putem alege temperamentul cu care se naște copilul nostru, colegii pe care îi va întâlni de-a lungul vieții sau toate experiențele care îl vor transforma. Putem contribui la construirea unui mediu în care să se simtă în siguranță, să fie ascultat, să învețe să își gestioneze emoțiile și să găsească sprijin atunci când întâmpină dificultăți.

Putem, de asemenea, să îi alegem cu grijă mediile educaționale, să fim atenți la relațiile pe care le construiește și să colaborăm cu oamenii care participă la creșterea lui.

Unna dintre cele mai sănătoase schimbări în felul în care privim parentingul este să renunțăm la responsabilitatea imposibilă de a controla fiecare rezultat și să ne concentrăm asupra responsabilității reale de a construi o relație bună cu propriul copil.

Un copil are nevoie de părinți implicați, de educatori care îl înțeleg, de colegi alături de care să crească și de oportunități de a descoperi cine este. Are nevoie de adulți care îi oferă îndrumare și care acceptă faptul că personalitatea lui se va contura și prin experiențe pe care ei nu le pot anticipa.

Părinții au nevoie să știe că o zi grea, o reacție neinspirată sau o perioadă în care lucrurile nu merg bine nu reprezintă verdictul asupra viitorului copilului lor.

Nu trebuie să fim părinți perfecți pentru a crește copii care să se dezvolte frumos. Trebuie să fim adulți suficient de prezenți, de atenți și de dispuși să învățăm, lăsându-le totodată copiilor libertatea de a deveni ei înșiși.

Trimite-i asta cuiva care are copii. Sau cuiva care încă se întreabă de ce nu-i mai răspunzi la telefon.  😀
10/10/2026

Trimite-i asta cuiva care are copii. Sau cuiva care încă se întreabă de ce nu-i mai răspunzi la telefon. 😀

10/10/2026

De ce doi copii cu potențial asemănător pot avea șanse atât de diferite? Ce au descoperit cercetătorii despre sărăcie, stres și dezvoltare

Când vorbim despre dezvoltarea unui copil, ne gândim adesea la părinți, la educație, la stimulare, la cărțile pe care le răsfoiește și la jocurile prin care descoperă lumea. Un studiu recent publicat în revista Science ne invită să privim și spre un factor mai puțin discutat, și anume mediul social și economic în care crește copilul.

Cercetătorii au analizat sute de factori potențial asociați cu structura și funcționarea creierului, folosind date de la mii de copii. Oportunitățile socioeconomice ale cartierului în care locuiau s-au remarcat printr-o asociere deosebit de puternică cu anumite caracteristici ale creierului.

Copiii care creșteau în zone cu mai puține oportunități prezentau tipare de activitate cerebrală asociate cu stresul și cu privarea de somn. Aceste diferențe erau observate mai ales în modul de funcționare a creierului, iar măsurile analizate nu indicau o deteriorare generală a capacităților cognitive.

Ce înseamnă acest lucru pentru viața de zi cu zi a unui copil?

În spatele unei adrese există adesea o întreagă lume de experiențe. Accesul la servicii medicale, siguranța locuinței, calitatea școlilor, posibilitatea de a petrece timp în spații verzi și resursele disponibile familiei contribuie la condițiile în care copilul crește.

Într-un mediu marcat de nesiguranță financiară, aglomerație, zgomot sau stres prelungit, odihna și sentimentul de siguranță pot deveni mai greu de obținut. Atunci când asemenea dificultăți se repetă, organismul copilului trebuie să gestioneze mai multe solicitări, iar acest lucru poate influența dezvoltarea sa.

Somnul suficient, relațiile stabile și predictibile, protecția față de stresul excesiv și accesul la experiențe educaționale de calitate sunt importante pentru dezvoltarea creierului. Aceste nevoi există în fiecare familie, indiferent de venitul părinților sau de cartierul în care locuiesc.

Mai există o concluzie importantă pentru părinți și pentru cei care lucrează cu cei mici.

Performanța unui copil nu poate fi înțeleasă pe deplin dacă privim doar rezultatele sale. Atenția, participarea la activități, capacitatea de a învăța și felul în care își gestionează emoțiile sunt influențate și de starea în care se află, de odihnă și de experiențele sale cotidiene.

Un copil care pare obosit, agitat sau care întâmpină dificultăți de concentrare are nevoie de o evaluare atentă a contextului în care trăiește și învață. Somnul, stresul, relațiile cu adulții și condițiile de viață merită luate în considerare alături de particularitățile individuale și de eventualele nevoi de sprijin.

Desigur, o asociere observată într-un studiu nu demonstrează, prin ea însăși, că mediul în care trăiește copilul a provocat modificările identificate. Cercetarea nu stabilește nici destinul unui copil în funcție de situația financiară a familiei. Ea ne ajută să înțelegem mai bine cât de complexă este dezvoltarea și de ce oportunitățile din jurul copiilor merită toată atenția noastră.

Dezvoltarea armonioasă a copiilor este și o responsabilitate colectivă. Părinții au nevoie de sprijin, comunitățile au nevoie de servicii accesibile, iar copiii au nevoie de locuri sigure în care să se joace, să învețe, să se odihnească și să crească.

Fiecare copil merită condiții care să-i permită să-și valorifice potențialul, indiferent de locul în care se naște.

Liber la creativitate, fără să picteze toată camera! 🎨👨🏻‍🎨👩‍🎨
09/10/2026

Liber la creativitate, fără să picteze toată camera! 🎨👨🏻‍🎨👩‍🎨

09/10/2026

Tipuri de copii la magazin 🛒

🛍️ 1. Micul negociator

Are argumente pentru orice produs și o memorie extraordinară când vine vorba despre promisiunile părinților. Știe că a primit o jucărie luna trecută, își amintește că a fost cuminte la bunici și consideră că toate acestea trebuie să conteze în negocierile actuale.

🛍️ 2. Colecționarul de comori

A venit la cumpărături cu mâinile goale și va pleca având în buzunare o frunză, două bonuri, un ambalaj găsit în cărucior și un obiect misterios pe care nimeni nu îndrăznește să-l arunce. Fiecare lucru are o poveste, iar părintele a învățat deja că obiectele aparent lipsite de valoare pot provoca adevărate drame dacă dispar.

🛍️ 3. Micul ajutor

Vrea să pună produsele în coș, să aleagă fructele, să împingă căruciorul și să așeze cumpărăturile pe bandă. Are multă inițiativă, energie și încredere în propriile capacități, iar părintele descoperă că o sesiune obișnuită de cumpărături se poate transforma într-un exercițiu de răbdare pentru toată familia.

🛍️ 4. Exploratorul de raioane

În timp ce părintele caută detergentul, el descoperă aspiratoarele, studiază becurile și se îndreaptă cu entuziasm spre raionul cu jucării. Fiecare culoar ascunde o nouă atracție, iar lista de cumpărături pare să aibă o importanță secundară în această expediție.

🛍️ 5. Micul perfecționist

Verifică forma bananelor, analizează ambalajele și are preferințe foarte precise în privința biscuiților. Un produs asemănător celui dorit poate fi complet nepotrivit dacă ambalajul are altă culoare sau dacă biscuiții sunt așezați în altă ordine. Părintele ajunge să privească raionul cu o atenție pe care nu a avut-o niciodată în viața lui.

🛍️ 6. Animatorul magazinului

Pentru el, căruciorul poate deveni o mașină de curse, culoarele se transformă în trasee de aventură, iar mersul până la casă oferă ocazia perfectă pentru câteva demonstrații de dans. Are un talent special de a transforma o activitate banală într-un spectacol urmărit involuntar de ceilalți cumpărători.

🛍️ 7. Micul detectiv

Observă tot ce se întâmplă în jur, de la produsele din coșurile celorlalți până la schimbările de preț și comportamentul oamenilor. Are întrebări pentru fiecare situație și o curiozitate care pare să crească direct proporțional cu graba părintelui. O cumpărătură de zece minute se poate transforma într-un documentar despre viața la supermarket.

🛍️ 8. Copilul cu memoria de elefant

Își amintește perfect jucăria văzută cu trei săptămâni în urmă, raionul în care se afla și promisiunea făcută într-o zi în care părintele spera că va fi uitată. Poate uita unde și-a pus pantofii, însă informațiile despre produsele dorite sunt păstrate cu o precizie impresionantă.

🛍️ 9. Micul degustător

Ar vrea să guste căpșunile, să verifice strugurii și să afle dacă toate sortimentele de brânză au același gust. Raionul alimentar îi trezește o curiozitate aparte, iar fiecare produs pare o invitație la o nouă experiență senzorială.

🛍️ 10. Campionul la crize de cumpărături

Poate începe ziua vesel și cooperant, iar câteva minute mai târziu să fie copleșit de oboseală, zgomot, lumini, aglomerație și dorințe neîmplinite. Uneori, paharul se umple de la un biscuit refuzat sau de la o jucărie rămasă pe raft, în timp ce părintele încearcă să înțeleagă ce a declanșat furtuna.

La vârste mici, copiii încă învață să-și gestioneze emoțiile, să tolereze așteptarea și să accepte limitele. O ieșire la magazin poate solicita intens aceste abilități, mai ales când copilul este obosit sau suprastimulat.

Voi ce tip de copil aveți la cumpărături? 😁

08/10/2026

Eram în autobuz, iar în fața mea stătea o mamă cu un băiețel de vreo 6 ani și sora lui mai mică.

Băiețelul vorbea întruna, îi arăta mamei fiecare mașină pe lângă care treceam, observa câinii de pe trotuar, oamenii care urcau în autobuz, întreba de ce dimineața era prea frig și acum e atât de cald, când vor ajunge la destinație și, din când în când, mai venea cu câte o întrebare care nu avea nicio legătură cu celelalte.

Mama îi răspundea de fiecare dată, fără să pară deranjată, chiar dacă uneori cred că nici ea nu mai știa exact de unde venise întrebarea.

Sora lui mai mică stătea foarte liniștită lângă ei și se uita pe geam, aparent complet absorbită de ce se întâmpla afară.

La un moment dat, băiatul s-a uitat la ea și a întrebat-o, foarte serios:

Tu de ce nu vorbești?

Fetița s-a întors spre el, l-a privit câteva secunde și i-a răspuns foarte calm:

Pentru că tu vorbești pentru amândoi.

Mama a început să râdă, am început să râd și eu.

08/10/2026

Cum îl ajuți să se adapteze la grădiniță, în funcție de felul lui de a fi

1. Exploratorul
Are nevoie să descopere spațiul înainte să se simtă confortabil.
→ Lasă-l să exploreze sala, jucăriile și curtea în ritmul lui.
→ Arată-i concret unde sunt lucrurile lui.
→ Evită să-l grăbești direct spre activitatea de grup.

2. Observatorul / Prudentul
Privește mult înainte să intre în acțiune.
→ Lasă-i timp să observe.
→ Nu-l presa să participe imediat.
→ Poate sta aproape de adult până când simte că este pregătit.

3. Copilul care caută relația
Se adaptează prin conexiunea cu oamenii.
→ Ajută-l să construiască o relație cu educatoarea.
→ Jocul unu-la-unu poate fi o punte foarte bună spre grup.
→ Un mic ritual repetat zilnic împreună cu educatoarea îi poate oferi multă siguranță.

4. Motorul
Are nevoie de mișcare pentru a se regla.
→ Nu transforma statul liniștit într-un test de adaptare.
→ Oferă-i ocazii să se miște și să ajute.
→ Activitatea fizică îl poate ajuta să se liniștească mai mult decât explicațiile lungi.

5. Imaginativul / Creatorul
Intră mai ușor într-un loc nou prin poveste și joc.
→ Jucați acasă de-a grădinița.
→ Folosiți personaje, plușuri sau păpuși pentru a pune în scenă despărțirea și revederea.
→ Puteți crea mici ritualuri care să facă experiența mai familiară.

6. Rezolvitorul / Constructorul
Se simte bine când are ceva concret de făcut.
→ Dă-i mici responsabilități.
→ Activitățile cu un rezultat vizibil îi pot da sentimentul de competență.
→ Ajută-l să descopere singur cm funcționează lucrurile.

7. Visătorul
Are nevoie de timp pentru a procesa schimbările.
→ Nu interpreta răspunsurile lente drept lipsă de interes.
→ Vorbește simplu și lasă-i timp să proceseze.
→ Pregătește-l dinainte pentru succesiunea momentelor din zi.

8. Sensibilul
Simte foarte puternic tonul, tensiunea și reacțiile adulților.
→ Vorbește calm și previzibil.
→ Evită rușinarea, amenințările și despărțirile dramatice.
→ Când plânge, ajută-l mai întâi să se regleze și apoi explică-i ce urmează.

9. Inițiatorul / Liderul
Are nevoie să simtă că are un rol.
→ Oferă-i mici alegeri.
→ Lasă-l să ajute și să propună.
→ Sentimentul că are un loc al lui în grup îi poate crește siguranța.

10. Copilul care se ține de adult
Are nevoie de siguranță relațională înainte să poată deveni independent.
→ Nu forța desprinderea bruscă.
→ Construiește treptat încrederea în educatoare și în spațiul respectiv.
→ Acceptă faptul că apropierea de adult poate fi, pentru o vreme, modul lui de a se adapta.

Aceeași strategie nu funcționează pentru toți copiii.

Unii au nevoie să exploreze. Alții să observe. Unii au nevoie de mișcare, de poveste, de o sarcină sau pur și simplu de apropierea unui adult.

Adaptarea devine mai ușoară când încercăm să înțelegem de ce are nevoie copilul pentru a se simți în siguranță, nu doar cm putem face să nu mai plângă.

08/10/2026

De ce unii copii par harnici de la 4-5 ani, iar alții par leneși?

Unul își strânge jucăriile fără să-i amintești. Își duce cana la chiuvetă, vrea să ajute, insistă să facă singur.

Altul poate sta întins pe covor și să aștepte ca adultul să-i aducă exact lucrul pe care îl are la doi pași distanță.

La această vârstă, diferențele pot fi foarte vizibile.

O parte ține de temperament. Unii copii sunt mai activi, mai autonomi, mai orientați spre acțiune. Alții sunt mai lenți în ritmul lor, mai contemplativi, mai prudenți sau au nevoie de mai mult timp până intră într-o activitate.

O parte se construiește în familie.

Copilul care este lăsat să încerce, să greșească și să ducă la capăt lucruri potrivite vârstei începe să simtă plăcerea de a fi competent.

Copilul căruia i se face mereu totul poate învăța, fără să existe vreo intenție din partea adultului, că e mai simplu să aștepte.

Și mai există ceva important: ce numim noi hărnicie la 4-5 ani este, de multe ori, o combinație între temperament, autonomie, rutină și experiențele de zi cu zi.

Un copil nu se naște cu obiceiul de a-și pune hainele la locul lor.

Are nevoie să vadă, să participe, să repete și să descopere că poate.

De aceea, înainte să spunem despre un copil că este leneș, merită să ne întrebăm:

Are ocazia să facă singur?

I-am oferit suficient timp?

Îi cer lucruri potrivite vârstei?

Am intervenit de prea multe ori pentru că era mai rapid să fac eu?

Sau poate pur și simplu are un temperament mai puțin grăbit?

Hărnicia copilului mic nu se măsoară în câte lucruri face într-o zi.

Se vede în felul în care începe, treptat, să participe la propria lui viață.






07/10/2026

Lucruri pe care părinții le fac din iubire, dar care uneori îi încurcă pe copii

Din iubire, încercăm să le facem copiilor viața mai ușoară. Le anticipăm nevoile, le rezolvăm dificultățile, le protejăm timpul, îi ferim de dezamăgiri.

În felul acesta, putem ajunge uneori să facem pentru ei lucruri de care au nevoie să se ocupe singuri, la nivelul vârstei lor.

1. Le anticipăm permanent nevoile
Îi oferim copilului lucrurile înainte să le ceară, înainte să caute, înainte să încerce să se descurce. În timp, îi rămâne mai puțin spațiu pentru inițiativă și exprimarea propriilor nevoi.

2. Intervenim la prima dificultate
O piesă care nu intră, o cutie care nu se deschide, un obiect la care nu ajunge. Adultul intervine imediat. Copilul pierde câteva ocazii importante de a încerca, de a persista și de a descoperi singur soluția.

3. Îi ferim de frustrare
Le schimbăm rapid activitatea, le oferim alternative, îi distragem, le îndeplinim dorințele ca să nu plângă. Copilul are nevoie și de experiența unei frustrări pe care o poate duce cu ajutorul unui adult calm.

4. Vorbim în locul lor
Răspundem pentru copil, explicăm ce simte, ce vrea, ce a intenționat. Uneori, câteva secunde de liniște îi oferă copilului exact timpul de care are nevoie pentru a găsi singur cuvintele.

5. Îi avertizăm permanent
Îi spunem ce ar putea să se întâmple, ce să evite, unde să fie atent, cm să facă. Siguranța este importantă. La fel de importantă este și posibilitatea de a descoperi lumea prin experiențe mici, potrivite vârstei.

6. Îi lăudăm pentru orice
Când fiecare gest primește imediat validare, copilul ajunge să caute frecvent confirmarea adultului. Are nevoie și de satisfacția interioară de a observa că a reușit, că a progresat, că a dus ceva până la capăt.

7. Le ocupăm fiecare minut
Activitățile organizate și stimularea permanentă lasă puțin loc pentru jocul care se naște singur. Plictiseala, în doze potrivite, poate deveni teren pentru imaginație, inițiativă și creativitate.

8. Încercăm să le eliminăm emoțiile dificile
Furia, gelozia, tristețea, frustrarea și dezamăgirea fac parte din viața copilului. El are nevoie să fie însoțit prin ele, să învețe că pot fi trăite și că trec.

9. Facem prea multe lucruri în locul lor
Îi îmbrăcăm, le strângem lucrurile, le pregătim totul, le rezolvăm sarcinile. Autonomia se construiește din lucruri mici, repetate, pe care copilul ajunge treptat să le facă singur.

10. Încercăm să le facem copilăria fără suferință
Este una dintre cele mai firești dorințe ale unui părinte. Copilul are nevoie de protecție, însă are nevoie și de experiența de a pierde, de a aștepta, de a nu primi, de a greși, de a o lua de la capăt.

Iubirea oferă rădăcini.
Încrederea îi lasă loc să crească.


Diminețile noastre pe Prelungirea GhenceaÎn fiecare dimineață merg cu copilul la grădiniță cu căruciorul.Spun că merg în...
06/10/2026

Diminețile noastre pe Prelungirea Ghencea

În fiecare dimineață merg cu copilul la grădiniță cu căruciorul.

Spun că merg într-un sens destul de larg al cuvântului. În realitate, parcurgem un traseu cu obstacole, în care ai nevoie de puțină orientare, atenție distributivă și, uneori, de reflexe bune.

Avem gropi, șanțuri, borduri care apar în locuri noi, bucăți de asfalt proaspăt turnat, trotuare în lucru, excavatoare, buldozere și diverse utilaje al căror nume încă nu l-am învățat.

Copilul, evident, este foarte interesat:

-Mami, ce e asta?

Eu, în timp ce încerc să direcționez căruciorul pe calea mai acceptabilă porțiune de trotuar:

- Ăăă… excavator. Cred. Sau ceva înrudit cu excavatorul! 😅

Între timp, noi, mamele cu cărucioare, am dezvoltat un fel de limbaj propriu.

Nu ne spunem nimic.

Ne uităm una la alta, evaluăm traseul, bordura, groapa, mașinile și autobuzul care vine din spate și știm.

“Tu mergi pe aici, eu mă strecor pe dincolo.”

Ne facem loc tacit printre garduri, utilaje și zone delimitate, cu atenția unui om care traversează un teren minat.

Mai avem și refugiile care ocupă trotuarul, așa că, înainte să înaintezi, trebuie să verifici dacă vine autobuzul din spate, să vezi pe unde te poți încadra, apoi să alegi varianta cu cele mai mici șanse de a nimeri într-o groapă.

Și toate astea, cu un copil care între timp îți cere explicații despre utilajul din față. 😂

Cred că Prelungirea Ghencea ne oferă, fără să vrea, un foarte bun curs practic de orientare, motricitate grosieră, rezolvare de probleme și adaptare la mediu.

Pentru copii, cel puțin, e fascinant.

Pentru părinți… să spunem doar că dimineața, înainte de cafea, facem deja sport. 😅

Sincer, când văd alte mame cu cărucioare pe același traseu, mă simt parte dintr-o comunitate.

Ne recunoaștem.

Suntem cele care nu mai întreabă “Pe unde se trece?”, ci “Pe unde se trece azi?”.

Voi cm vă descurcați cu traseul spre grădiniță/școală?
Mai sunt părinți care fac zilnic slalom printre gropi, șantiere, borduri și utilaje?


Address

Bucharest
061366

Opening Hours

Monday 15:30 - 20:00
Tuesday 13:30 - 20:00
Wednesday 15:30 - 20:00
Thursday 15:00 - 20:00
Friday 15:30 - 20:00
Saturday 10:00 - 14:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Sfatul Logopedului posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share