25/09/2026
"Noi, unde suntem în toată ecuația asta?"
Eram dezorientată. Nu mai înțelegeam care e scopul meu în viața asta — lumina de la capătul tunelului nu se mai vedea de mult. Îmi pierdusem încrederea în mine, stima de sine se dusese și ea, iar felul în care arătam ajunsese să nu mai conteze. Și chiar dacă ar fi contat, nu mai aveam energia să fac ceva în privința asta.
Simțeam cm tot ce clădisem se zdruncină.
Între casă, cumpărături, drumuri la grădiniță, parcuri, pian, balet, șah — nu mai rămânea timp pentru nimic altceva. Știți cm se zicea: important e ca ei să fie fericiți. Nu știam atunci că fericirea mea e și fericirea lor, că o mamă echilibrată aduce echilibru în tot cuibul ei. Am crescut învățată să mă sacrific pentru binele celorlalți — și ce bine ne iese, ne mai și întrebăm de ce copiii sunt tot nemulțumiți, soțul la fel, când noi nu facem altceva decât să ne gândim la ei și să facem tot ce ne stă în putință ca lor să le fie bine, dar noi, noi unde suntem in toata aceasta ecuatie?.
Zilele treceau și eu mă afundam tot mai tare, până într-o zi când o prietenă bună de familie mi-a vorbit despre un coach de dezvoltare personală și mi-a sugerat să merg la una din prezentările lui.
Am mers. Și de atunci nu m-am mai oprit.
Am început să primesc niște răspunsuri. Și, mai important, am înțeles că nu sunt "defectă" — că era normal prin ce treceam, normal cm gândeam în anumite privințe în care începusem să mă îndoiesc de mine, normal să am anumite așteptări și să impun limite. Doar că nu mai aveam energia necesară să o fac. Era ca și cm peste toată grămada de atribuții mai trebuia să pun încă una, și încă una, când abia îmi vedeam capul de treburi așa cm era.
A fi mamă e o muncă continuă. Frumoasă, dar și epuizantă — și doar pentru că nu suntem remunerate pentru ea, nu înseamnă că nu e importantă. Azi pot spune că e cea mai importantă muncă pe care o putem face în viața asta, cea care ne oferă cea mai mare satisfacție — dacă știm cm să o privim. Astăzi sunt împăcată pe deplin cu rolul meu de mamă; Metoda Sedona m-a ajutat să îmbrățișez în totalitate acest aspect din viața mea.
Așa că am început să merg la cursuri, în tabere de dezvoltare personală. Schimbări mari în viața mea încă nu erau, dar eu începeam să mă simt mai bine, mintea era mai limpede. Făceam loc pentru a doua naștere.
-----------------------------------------------------------------------
💜 Anca-Elena Horbaniuc
Facilitator eliberări energetice · Metoda Sedona
Te ajut să te regăsești după ce maternitatea te-a "înghițit"
📞 0742 227 757 · Ședințe online