04/11/2026
Cred cu tărie că, undeva, toate se contabilizează. Iar pentru cei care își practică profesia cu sufletul, acolo ajung toate, în primul rând: în suflet. Atât câștigurile, cât și pierderile…
Zilele trecute, am avut o discuție liberă, sinceră și, mai presus de toate, umană, în locul în care m-am format profesional: Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara. Am vorbit despre ceea ce simte un medic veterinar atunci când salvează o viață, dar și atunci când, în ciuda tuturor eforturilor, pierde una. Și, totodată, despre prețul pe care îl plătim zi de zi, prin sacrificii și, de multe ori, chiar cu propria sănătate.
Întâlnirea a avut o semnificație aparte pentru mine, fiindcă s-a desfășurat alături de studenții Facultății de Medicina Veterinara Timisoara, în paralel cu domnul dr. Gabi Otava, de la care am învățat, în facultate, multe dintre manoperele medicale pe care le practic astăzi. A fost o onoare să mă întorc acolo unde, nu demult, eram eu cel care asculta și învăța.
Toate viețile salvate sunt o binecuvântare, dar una dintre cele mai frumoase este cea a lui Rocky, care a ajuns la noi ca urgență chiar în seara inaugurării cabinetului și care, după numeroasele afecțiuni prin care a trecut, a devenit membru al familiei noastre. 🐈💙
Prin el am primit una dintre cele mai importante lecții: ce înseamnă să fii proprietar înainte de a fi medic.
De cealaltă parte sunt pacienții pe care nu am reușit să îi salvăm. Fiecare pierdere lasă întrebări, îndoieli și urme pe care timpul nu le șterge întotdeauna, chiar dacă vina nu a fost a noastră.
Poate că una dintre cele mai grele părți ale profesiei este să găsești puterea de a merge mai departe, să fii acolo pentru următorul pacient, chiar și atunci când încă porți în suflet povara celui pierdut.
Mi-am dorit ca studenții să înțeleagă că medicina veterinară nu înseamnă doar diagnostic, tratament și intervenții chirurgicale, ci și responsabilitate, sacrificii, bucurii imense, dureri pe care nu le vede nimeni și, nu în ultimul rând, UMANITATE.
Sper ca această discuție să fi ajuns acolo unde mi-am dorit cel mai mult: la sufletele celor care au ascultat-o. Pentru că totul a fost împărtășit din suflet, cu suflet, din dorința de a deveni, împreună, puțin mai buni decât ieri și de a fi, mâine, mai buni decât suntem astăzi.
Cu recunoștință,
Omul înainte de medic,
Răzvan Iacob 💙🐾