02/10/2026
Programul mental “mă țin în cursul săptămânii de plan și în weekend o las mai moale” a distrus multe din procesele de slăbit și de reeducare alimentară.
Acest mod de a vedea lucrurile creează un cerc de restricție-scăpare de sub control care nu doar că distruge eventualul progres practic făcut în cursul săptămânii ci și poate pune un stres asupra corpului (discrepanțe mult prea mari în obiceiurile de viață), poate aduce un aport caloric (weekendul) atât de mare încât nu doar ca nu mai slăbești ci chiar ajungi în surplus caloric în doar 2-3 zile din 7 și, mental, poate duce la stări de depresie, autocritică “în buclă” din care nu știi cm să scapi, frustrări, furie și autoblamare.
Cum scapi din acest cerc vicios?
1. Te oprești din a vedea mâncarea prin lentila “permis-interzis”. Alegi să vezi mâncarea ca pe hrană, sursă de plăcere și stimulare (DA! trebuie să accepți și asta).
2. Înveți că mâncarea pe care o consumi este O ALEGERE ce duce la O CONSECINȚĂ.
Astfel, “permis” și “interzis” nu mai au valoare când tu te responsabilizezi și înțelegi că nu nimeni nu îți pune piedici din a alege bine sau rău pentru tine.
3.1. Creezi un plan alimentar echilibrat pentru tine în cursul săptămânii și în weekend. Pentru a veni pe GRI cu o constantă. Dacă săptămâna este ALB și weekendul este NEGRU poți crea stres inclusiv la nivel de sistem nervos! Un cortizol crescut scade capacitatea corpului de a da jos kilogramele în exces. “Nu slăbesc de stres” - cm s-ar zice.
3.2. Astfel, mese zilnice hrănitoare cu mici porții de alimente ce oferă strict plăcere (puțină ciocolată, un biscuite, etc) ca să atenuezi excesele din weekend bazate pe restricțiile din cursul săptămânii.
Ai nevoie de suport?
Sunt aici pentru tine!
Te aștept să lucrăm împreună la alimentația ta practică, obiceiurile tale alimentare, mentalitatea ta vizavi de mâncare și relația ta cu hrana.
Lasă-mi un mesaj dacă te regăsesc în scenariile de mai sus sau un comentariu cu “DA” și revin eu la tine cu un mesaj!
-Camelia Chirilă
Nutriționist-dietetician autorizat | Consilier în dezvoltare personală | Mentor pentru un stil de viață sănătos🍏👩🏼⚕️