16/11/2026
Ma trezesc in fiecare dimineata multumindu-I Domnului pentru ca mi-a mai daruit o zi... cu vise care se nasc cu rasaritul si priviri catre Cer pline de ruga fierbinte si speranta...cu uimire plina de recunostiinta cand fiecare rugaminte nascuta dinlauntrul batut de vanturi, udat de ploi, alteori zdrobit sub poveri, se implineste fara tam-tam si face uitata clipa durerii, lasand sa apara o cuta pe chipul ieri copilaros, azi tanar si maine, cu putin noroc, cernit, dar inca acolo...
si gasind fragmentul Simonei de Beauvoir m-am regasit in "a imbatrini in stil frantuzesc...".. lasand Lumina sa patrunda ...nu pentru a opri timpul, ci pentru a-l primi asa cm vine...
cu diminetile lui senine si cu serile in care oboseala se aseaza incet peste umeri...
cu oameni care vin si pleaca, cu maini pe care le-am tinut strans si altele pe care am fost nevoiti sa le lasam sa plece...
cu iubiri, cu doruri, cu sperante care au ars uneori pana la cenusa si care, cine stie cum, au renascut tocmai atunci cand credeam ca nu mai este nimic de aprins...
Poate ca a imbatrani frumos nu inseamna sa ascunzi urmele timpului ci sa le porti cu blandete.
Sa stii ca fiecare rid a avut o poveste, fiecare cicatrice a inchis candva o rana, fiecare fir alb a trecut printr-o noapte pe care ai crezut ca nu o vei putea traversa...
si totusi ai ajuns la dimineata...
Sa ramai curios...
Sa te mai mire o floare, o muzica, o intalnire, un rasarit...
Sa mai poti spune „Doamne, multumesc” fara sa ai nevoie de un motiv spectaculos...doar pentru ca respiri...doar pentru ca esti...doar pentru ca ti s-a mai daruit o zi in care poti indrepta ceva, poti ierta, poti iubi, poti spune ceea ce ieri ai amanat...
Si poate ca, pana la urma, nu despre numarul anilor este vorba.
Ci despre cat adevar am pus in ei.
Cata iubire.
Cata prezenta.
Cate rugi.
Cate inceputuri d**a sfarsituri.
Cate bucati din noi am avut curajul sa adunam din nou, d**a ce viata le-a imprastiat prin furtuni...
Poate de aceea m-a atins atat de tare acest fragment.
Pentru ca nu vreau sa ma lupt cu timpul.
Vreau sa-l traiesc.
Sa-l las sa-mi scrie povestea pe chip, dar sa nu-mi ia uimirea.
Sa-mi schimbe pasul, poate, dar nu dorinta de a merge mai departe.
Sa-mi lase parul mai alb, dar privirea tot spre Cer.
Si, daca Dumnezeu imi va darui aceasta sansa, sa ajung candva la varsta aceea la care nu mai ai nevoie sa demonstrezi nimic nimanui...doar sa fii.
Sa privesti inapoi cu pace, inainte cu speranta si in sus cu recunostinta.
Si sa lasi, pana la capat, **Lumina sa patrunda...**
🎥 https://youtu.be/NXF5-z4VzI0