Dr. Mircea-Dinu Bordiniuc

31/10/2026

O discuție despre terapii reale și alternative pseudoștiințifice, alături de doamna doctor Silvia Ginghina, la invitația doamnei farmacist Bianca Solcan.

Enjoy the videos and music you love, upload original content, and share it all with friends, family, and the world on YouTube.

07/10/2026

Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România face unele precizări pentru o informare corectă privind pesta (ciuma)

În contextul informațiilor apărute în spațiul public, Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România aduce în atenție o serie de precizări pentru o informare corectă privind pesta (ciuma), a modului de transmitere, a formelor clinice și, mai ales, a posibilităților actuale de tratament.

Pesta, cunoscută și sub numele popular de „ciumă”, este o boală infecțioasă provocată de bacteria Yersinia pestis. Pesta este o zoonoză care se transmite de la rozătoare (șobolan) la om prin intermediul unui vector, și anume puricele infectat.

De-a lungul istoriei, pesta a provocat trei mari pandemii ( înainte de descoperirea antibioticelor), cu mortalitate ridicată.

🔹 Cum se poate transmite

Transmiterea la om se produce cel mai frecvent vectorial, prin înțepătura unui purice infectat. Sunt posibile, însă, și alte căi de transmitere, inclusiv prin contact direct, iar în cazul formei pneumonice este posibilă transmiterea de la o persoană la alta pe cale respiratorie.

🔹 Principalele forme ale bolii

Pesta poate avea trei forme clinice principale:

➡️ forma bubonică – caracterizată prin apariția unor ganglioni limfatici măriți și dureroși în teritoriul corespunzător locului în care s-a produs înțepătura puricelui;
➡️ forma septicemică – forma sistemică a bolii, în care infecția se răspândește în organism;
➡️ forma pneumonică– afectează plămânii și poate permite transmiterea interumană.

Forma bubonică poate evolua către forme severe, septicemică sau pulmonară.

🔹 Pesta poate fi tratată?

Pesta este o boală tratabilă cu antibiotice, însă este esențial ca diagnosticul să fie stabilit cât mai repede, iar tratamentul să fie inițiat fără întârziere.

„Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a determinat un număr foarte mare de îmbolnăviri și decese. În timp, îmbunătățirea condițiilor de viață și de igienă, măsurile de sănătate publică și, ulterior, apariția antibioticelor au contribuit semnificativ la reducerea impactului bolii. Pesta nu a dispărut însă și continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, dar în prezent poate fi tratată eficient cu antibiotice, dacă este diagnosticată și tratată la timp”, a declarat Prof. Univ. Dr. Simin Aysel Florescu, Președinta Comisiei de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în absența tratamentului, mortalitatea formei bubonice este de aproximativ 30–60%, iar formele pneumonică și septicemică pot fi aproape întotdeauna fatale dacă nu sunt tratate la timp.

Antibioticele sunt eficiente împotriva infecției, iar diagnosticul precoce și inițierea rapidă a tratamentului pot salva viața pacientului.

Pesta nu a dispărut și rămâne endemică în mai multe țări. Conform datelor OMS, în perioada 2019–2025, cele mai multe cazuri raportate au provenit din Republica Democratică Congo și Madagascar. Boala poate produce atât cazuri izolate, cât și focare sau epidemii.

🔵👉🔵 „Ne dorim ca, atunci când în spațiul public apar diverse subiecte pe sănătate, Colegiul Medicilor din România să ofere informații medicale corecte și puncte de vedere fundamentate, prin intermediul Comisiilor de specialitate ale CMR. Este important ca publicul să aibă acces la informații clare, validate medical și prezentate într-un mod responsabil”, a declarat Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România.

03/10/2026

O imagine poate spune ceva fals chiar și atunci când fiecare etichetă, luată separat, este corectă.

Fotografia aceasta, cu un bebeluș așezat în mijlocul unui cerc de zeci de seringi, este un exemplu foarte bun de comunicare menită să provoace o reacție emoțională. Un copil mic și vulnerabil, înconjurat de ace — imaginea este construită astfel încât instinctul unui părinte să spună imediat: „Cum să-i faci unui copil toate astea?”

Numai că nu i le face nimeni pe toate.

Dacă citim chiar etichetele din fotografie, vedem vaccinuri administrate la vârste complet diferite: unele în primul an de viață, altele la 4–6 ani, 11–12 ani, adolescenților sau chiar adulților. Mai apar vaccinuri recomandate numai în anumite situații, precum călătoria în zone endemice sau existența unor factori particulari de risc.

Cu alte cuvinte, imaginea pune în jurul unui singur bebeluș vaccinuri care acoperă ani sau chiar zeci de ani de viață, iar apoi lasă numărul impresionant de seringi să transmită mesajul.

În realitate, vaccinarea copilului se face după o schemă etapizată, la vârste la care răspunsul imun și riscul bolii justifică administrarea vaccinului. Faptul că sistemul imun al sugarului este încă în maturizare nu reprezintă un argument împotriva vaccinării. Din contră, acesta este unul dintre motivele pentru care protecția împotriva anumitor boli este necesară devreme: un sugar poate fi mult mai vulnerabil la complicațiile unor infecții decât un adult sănătos.
Vaccinurile îi prezintă sistemului imun antigenele necesare pentru a învăța să recunoască un agent infecțios și să răspundă mai rapid la întâlnirea ulterioară cu acesta, fără a fi necesară trecerea prin riscurile bolii propriu-zise. Evident, vaccinurile pot avea reacții adverse, ca orice intervenție medicală, dar comparația relevantă este între aceste riscuri și riscul produs de infecția pe care o previn.
Există apoi vaccinuri care nu fac parte din schema de rutină pentru fiecare copil, dar care pot fi recomandate. „Opțional” nu înseamnă „inutil”. Varicela, de exemplu, este de cele mai multe ori o boală ușoară, dar poate produce complicații, iar virusul varicelo-zosterian rămâne latent în organism și se poate reactiva ulterior sub forma zonei zoster. Infecțiile pneumococice sau meningococice pot fi rare la un copil sănătos, însă atunci când apar pot evolua dramatic — de la sepsis la meningită și sechele neurologice.

Alte vaccinuri sunt recomandate în funcție de destinația de călătorie sau de riscul epidemiologic. Nu vaccinăm toți copiii împotriva febrei galbene doar pentru că vaccinul există. Medicina funcționează în funcție de indicație și risc, nu după principiul „există vaccinul, deci îl facem tuturor”.

În cea de-a doua imagine lucrurile sunt prezentate mult mai apropiat de realitate: un calendar, cu vaccinurile distribuite în timp, de la naștere până în adolescență, și separat vaccinurile recomandate în anumite situații.

Și mai există un argument frecvent: „Sunt prea multe antigene pentru un copil”.
În fiecare zi, din primele ore de viață, organismul intră în contact cu un număr enorm de microorganisme și structuri antigenice prin piele, căile respiratorii, tubul digestiv și mediul înconjurător. Sistemul imun este construit tocmai pentru a procesa simultan asemenea informații. Numărul de vaccinuri din calendar nu „epuizează” și nu „suprasolicită” sistemul imun.

Așa că, înainte să ne speriem de o fotografie cu multe seringi, merită să citim ce scrie pe ea.
Vaccinurile nu se administrează toate odată. Nu se administrează toate tuturor. Nu se administrează la întâmplare.
Se administrează la momentul potrivit, persoanei potrivite și pentru o indicație concretă.
Iar deciziile medicale ar trebui luate pe baza riscului real și a dovezilor, nu pe baza unei fotografii construite să ne provoace teamă.

25/09/2026

25/09/2026

Astăzi vreau să spun un simplu, dar sincer: mulțumesc farmaciștilor.

În primul rând, mulțumesc soției mele Mădălina Ioana Bordiniuc care este farmacist, și prin care am văzut îndeaproape cât de mult înseamnă această profesie dincolo de eliberarea unei cutii de medicamente.

Mulțumesc tuturor farmacistelor și farmaciștilor din farmacii, care consiliază zilnic pacienții și care, de foarte multe ori, fac mult mai mult decât le cere fișa postului, precum și asistenților de famacie care constituie o parte esențială a echipei.

Măsoară tensiunea arterială, glicemia sau saturația. Recunosc când este o urgență și cheamă ambulanța. Ascultă oameni speriați, singuri sau deprimați. Fără să-și propună neapărat fac puțină psihoterapie cu femeia care vine să vorbească despre soțul alcoolic, cu bătrânul care nu mai are pe nimeni acasă sau cu omul care pur și simplu are nevoie să fie ascultat.

Oferă sfaturi despre contracepție și planificare familială, explică prevenția, vorbesc despre vaccinare și ajută oamenii să înțeleagă cm să-și administreze corect tratamentele.

Și, uneori, ajung chiar să facă medicină de prim contact cu pacienți neasigurați, fără medic de familie sau care nu știu unde să se adreseze. Nu pentru că aceasta ar trebui să fie soluția unui sistem medical, ci pentru că omul din fața lor are nevoie de ajutor în acel moment.

Mulțumesc și celor care cercetează, dezvoltă și produc medicamente.

În ultima perioadă am auzit din nou discursul despre „Big Pharma”, prezentată aproape ca un fel de conclav secret al companiilor care ar urmări să îmbolnăvească oamenii pentru a-i putea trata apoi. Companiile farmaceutice sunt supravegheate, reglementate și trase la răspundere atunci când greșesc. Multă lume nu își imaginează procesul extrem de complex prin care un medicament trece înainte de a fi aprobat. De la o idee, la farmaciștii din industria farmaceutică, la teste aprofundate, e o cale lungă până ca acesta să ajungă în farmacii.

Să ne imaginăm ce se întâmplă cu un pacient cu hipertensiune arterială netratată, cu dislipidemie și diabet neglijat. Nu trebuie nici măcar să ne imaginăm foarte mult: medicina a văzut timp de generații ce se întâmplă cu asemenea pacienți înainte de existența tratamentelor moderne. Accidente vasculare cerebrale, infarcte, insuficiență renală, amputări, orbire și decese premature.

Medicamentele nu au făcut omul nemuritor și nu sunt lipsite de efecte adverse. Dar au făcut posibil ca milioane de oameni să trăiască mai mult și mai bine cu boli care, în trecut, ucideau sau invalidau mult mai repede.

Iar într-o perioadă în care oamenii sunt asaltați de șarlatani care vând „detoxifieri”, ulei de șarpe, uleiuri esențiale prezentate drept tratamente universale, biorezonanță, bioenergie, terapii cu luminițe colorate și alte promisiuni spectaculoase fără dovezi serioase, merită să ne amintim un îndemn foarte simplu:

Pentru problemele dumneavoastră de sănătate, adresați-vă medicului și farmacistului.

Știința medicală nu promite miracole.
Dar are ceva mult mai valoros: dovezi, experiență, responsabilitate și oameni pregătiți să vă ajute.

Mulțumesc tuturor farmaciștilor pentru ceea ce faceți, inclusiv pentru toate acele lucruri mici și mari care nu apar niciodată pe bonul fiscal.

23/09/2026

20/09/2026

Recent am redactat o postare pe pagina mea de Facebook, de fapt am postat o serie de informații despre vaccinare în general și alte aspecte care m-au preocupat recent. Tema aceasta mă preocupă încă din facultate, iar pandemia a creat o experiență importantă.
Aceste postări au fost preluate si intens discutate. Au sute de distribuiri si mii de comentarii. Am setat privacy-ul ca public pentru că sunt informații de interes public. Ca membru al Colegiului Medicilor din România și reprezentat ales în Consiliul Colegiului Medicilor Suceava mă implic în acțiuni de promovare a sănătății și avem chiar o campanie de informare despre vaccinare la nivel județen.
Cred însă că o mare parte din comentarii sunt de la conturi fantomă. Sunt conturi cu puțini prieteni, mii de redistribuiri de conținut conspiraționist sau politici suveraniste, fără idei personale sau poze personale.
Sunt și alte persoane care postează imagini de tip capturi de ecran cu care inundă secțiunea de mesaje. Când comentez la imaginile lor aceștia le șterg și astfel dispar și mesajele mele. Este aproape imposibil pentru un om obișnuit să demonteze toate miturile comentate în mod agresiv, mai ales când lucrezi sau ai și alte activități.
Alții mă jignesc și au un limbaj nepotrivit, nu poți să le demonstrezi nimic prin argumentare. Mai mult te enervezi, pe principiul "dacă te bagi în troaca porcilor aceștia te vor mânca".
Și mai sunt și oameni cu povești personale care nu sunt verificabile. Poate o parte sunt reale dar eu cred că multe nu sunt, ci sunt creații lacrimogene care să alimenteze propaganda. Este ca povestea cu banii primiți ca să treacă decese la Covid, toată lumea cunoaște pe cineva care cunoaște pe cineva care a pățit asta, dar de fapt nu este nicio persoană în realitate.
Și mai e ceva. Deși sunt sute de comentarii publice niciuna dintre acele persoane nu mi-a scris in privat, nicio persoană nu m-a sunat pe numărul de telefon pentru a discuta neclaritățile lor. De ce? Pentru că nu vor să afle ci vor să citească alții propaganda. Sunt doar mesaje la postare cu rolul de a dezinforma.
Observ acest fenomen încă din perioada pandemiei, când orice conținut legat de virusul SARS-COV-2, boala Covid-19 sau vaccinurile de la Pfizer, Moderna sau AstraZeneca era exploatat în mod similar. Pentru mine acestea sunt dovezi că suntem în plin război informațional, și dacă pentru mine e greu sa fac față la inundația de dezinformare atunci pentru un om fără noțiuni elementare de medicină cred ca este aproape imposibil.
Nu pot spune că fiecare cont este fals sau că există coordonare fără dovezi, dar întrebați-vă cui îi folosește tot acest efort.

18/09/2026

„Dacă administrați un vaccin, dați cu subsemnatul că răspundeți penal dacă pățește copilul ceva?”

Este o întrebare pe care o aud din ce în ce mai des și cred că merită un răspuns foarte clar.
Medicul răspunde pentru actul medical pe care îl efectuează. Răspunde dacă nu respectă indicațiile și contraindicațiile, dacă administrează greșit vaccinul, dacă nu respectă standardele profesionale sau dacă există o culpă medicală.
Dar medicul nu poate semna că garantează că unui pacient nu i se va întâmpla niciodată nimic după un vaccin. NICIUN ACT MEDICAL nu vine cu o asemenea garanție.
Nu semnez nici înainte de o operație că pacientul nu va face o complicație. Nu semnez înainte de administrarea unui antibiotic că pacientul nu va face o reacție alergică. Medicina înseamnă evaluarea raportului dintre beneficii și riscuri, nu promisiunea unui risc zero.
Vaccinurile, asemenea tuturor medicamentelor, pot avea reacții adverse. Majoritatea sunt ușoare și tranzitorii, iar reacțiile grave sunt rare. Tocmai de aceea există indicații, contraindicații, supraveghere și sisteme de raportare a reacțiilor adverse.

Dar există și cealaltă jumătate a discuției, despre care se vorbește mult mai puțin:
Cine își asumă riscul atunci când părintele refuză vaccinarea?
Legea drepturilor pacientului este foarte interesantă în această privință: o intervenție medicală poate fi refuzată, dar persoana care o refuză își asumă în scris răspunderea pentru propria decizie, după ce îi sunt explicate consecințele refuzului.
Cu alte cuvinte, libertatea de a refuza există. Dar libertatea nu înseamnă absența consecințelor.
Dacă alegi să nu îți vaccinezi copilul împotriva rujeolei, trebuie să accepți și riscul rujeolei și al complicațiilor ei.
Dacă refuzi vaccinarea antipolio, trebuie să accepți că boala pe care vaccinarea a făcut-o aproape invizibilă poate produce paralizie permanentă.
Dacă refuzi protecția împotriva tetanosului, nu poți pretinde că doar reacțiile vaccinului trebuie puse în balanță și boala însăși trebuie ignorată.
Și mai există o problemă: decizia de a nu vaccina nu îl privește întotdeauna numai pe copilul respectiv.
În aceeași grădiniță sau școală pot exista copii cu leucemii, transplantați, aflați sub tratament imunosupresor sau cu imunodeficiențe, care nu pot fi vaccinați ori nu dezvoltă un răspuns imun suficient.
Pentru ei, imunitatea colectivă nu este o noțiune abstractă. Poate fi o formă reală de protecție.
De aceea, personal, consider legitimă o discuție serioasă despre responsabilitatea celor care refuză vaccinarea fără contraindicație medicală și despre condițiile în care copiii nevaccinați participă la colectivități, mai ales în timpul focarelor epidemice.
Nu cred că este rezonabil ca părintele să spună:
„Pentru riscul minuscul al vaccinului vreau ca medicul să răspundă personal, penal.”
dar, în același timp:
„Pentru riscul bolii pe care am ales să nu o previn nu răspunde nimeni, iar alegerea mea nu trebuie să aibă nicio consecință nici pentru ceilalți copii.”
Drepturile vin împreună cu responsabilități.
Medicul trebuie să informeze corect, să respecte contraindicațiile și să practice medicina conform dovezilor.
Părintele are dreptul să decidă pentru copilul său în limitele legii.
Dar când decizia individuală poate afecta sănătatea altor copii, discuția nu mai este exclusiv despre „copilul meu, alegerea mea”. Devine și o problemă de sănătate publică.
Vaccinarea nu este un act de credință și nici un contract prin care cineva garantează imposibilul.
Este una dintre metodele prin care medicina încearcă să reducă un risc mult mai mare: boala pe care vaccinul o previne.

17/09/2026

Când suferința devine o afacere

O anchetă Observator publicată pe 16 septembrie prezintă un fenomen care, pentru mine ca medic, este greu de privit fără revoltă: oameni bolnavi de cancer sau familiile lor, aflați într-un moment de maximă vulnerabilitate, sunt atrași spre „tratamente” cu plante, suplimente, biorezonanță și promisiuni de „alcalinizare a organismului”.

În centrul ultimului material sunt Marius și Annemarie Văduva și clinica Detox Nutri Fit.

Marius Văduva se prezintă, potrivit materialului, drept „onco-fitoterapeut”, „onco-terapeut navigator de pacienți oncologici”, „naturopat cercetător” și preot de caritate. Annemarie Văduva este prezentată drept nutriționist, „cercetător”, coach și specialist anti-ageing.

Un lucru trebuie spus foarte clar: „oncoterapeut” nu este o specialitate medicală.

Mai mult, ancheta Observator precizează că în clinica respectivă nu există medici, deși pacienților oncologici li se propun protocoale, suplimente și așa-zise investigații.

Reporterilor li s-a prezentat inclusiv un aparat de „biorezonanță”, despre care personalul susținea că poate „scana corpul la nivel energetic”, identifica probleme „la nivel celular”, carențe de vitamine și minerale și chiar celule tumorale.

La un moment dat apare și explicația:

„În corpul alcalin, celulele tumorale nu pot trăi. De asta noi trebuie să alcalinizăm corpul.”

Nu. Asta nu este oncologie.
Nu este fiziologie.
Este pseudostiință.

pH-ul sângelui este menținut de organism într-un interval foarte strict, în principal prin sistemele tampon, plămâni și rinichi. Dacă pH-ul sanguin s-ar modifica semnificativ prin ceea ce bem sau mâncăm, nu am vorbi despre „detox”, ci despre o tulburare acido-bazică ce poate deveni o urgență medicală.

Alimentația poate influența pH-ul urinei. Nu putem însă „alcaliniza organismul” bând o anumită apă, mâncând anumite plante sau cumpărând un aparat.

Și, mai important, nu există dovezi clinice că „alcalinizarea organismului” tratează cancerul.

În aceeași anchetă, unui presupus aparținător al unei paciente căreia oncologul îi recomandase reluarea chimioterapiei i se vorbește despre plante „mai blânde decât chimioterapia”, „chimioterapie vegetală”, ciuperci care ar „lupta cu celula tumorală” și despre posibilitatea de a mai aștepta înaintea chimioterapiei.

Costul relatat pentru asemenea „tratamente”: până la aproximativ 2.000 de lei pe lună, suplimentele fiind cumpărate chiar de la clinică.

Problema nu este că sunt plante.

Medicina a folosit natura dintotdeauna.

Unele dintre cele mai importante medicamente provin din substanțe descoperite în plante, microorganisme sau alte organisme. În oncologie avem exemple extraordinare: paclitaxelul, vincristina, vinblastina și multe alte molecule.

Dar medicina a făcut ceva esențial cu aceste substanțe:

le-a identificat, le-a izolat, le-a măsurat, le-a standardizat doza, le-a studiat toxicitatea și le-a testat eficiența în experimente și studii clinice.

Aceasta este diferența dintre farmacologie și poveste.

„Natural” nu înseamnă automat sănătos.

Cucuta este naturală.
Amanita phalloides este naturală.
Veninurile sunt naturale.

Chiar și uleiurile esențiale pot produce intoxicații, iritații și dermatite alergice, iar anumite componente naturale au potențial toxic sau genotoxic. Un produs nu devine sigur doar pentru că provine dintr-o plantă.

Și ancheta Observator nu se oprește aici.

Într-un episod anterior al aceleiași serii, reporterii l-au filmat pe dr. Liviu Bălulescu, medic de medicină generală care consulta pacienți oncologici la clinica ImunoMedica, spunând despre cancer că este o „bătătură”, criticând violent medicii oncologi și recomandând diferite perfuzii, suplimente și alte intervenții.

Potrivit Observator, el le-ar fi recomandat unor femei inclusiv să nu mai facă mamografii. După publicarea anchetei, clinica a declanșat o investigație internă, iar materialul ulterior al Observator relatează că medicul a fost îndepărtat din clinică.

Aici apare pentru mine partea cea mai gravă.

Un halat alb nu garantează competența și nici onestitatea.
După cm nici o sutană nu transformă automat un om într-un reper moral.

Credința este una. Medicina este alta. Cele două pot coexista foarte bine.

Dar folosirea autorității medicale sau religioase pentru a conferi credibilitate unor afirmații medicale nedemonstrate mi se pare cu atât mai gravă atunci când în fața ta se află un om speriat că va muri.

Pacientul oncologic este vulnerabil.

După un diagnostic de cancer, omul caută speranță. Citește. Întreabă. Se agață de poveștile celor care „s-au vindecat”. Este dispus să cheltuiască bani și, uneori, să creadă lucruri pe care într-o altă situație le-ar privi cu mult mai mult scepticism.

Să transformi această vulnerabilitate într-un model de afaceri este profund imoral.

Iar consecința nu este doar financiară.

În cancer există uneori o fereastră terapeutică.
Există tumori operabile care pot deveni inoperabile.
Există boală localizată care poate deveni metastatică.
Există tratamente administrate la timp care pot salva ani de viață sau chiar vindeca.

Timpul pierdut cu o terapie ineficientă nu poate fi întotdeauna recuperat.

Asta nu înseamnă că tot ce se numește „complementar” trebuie aruncat la gunoi. Unele intervenții complementare pot ajuta anumite simptome, starea psihologică, durerea, greața sau calitatea vieții și merită cercetate individual.

Dar ele trebuie evaluate cu aceeași întrebare cu care evaluăm orice tratament:

Funcționează?
Pentru ce anume?
Cât de mare este efectul?
Care sunt riscurile?
Și unde sunt studiile?

Există o vorbă pe care o consider una dintre cele mai bune definiții ale problemei:

Dacă o metodă „alternativă” este demonstrată prin studii serioase ca fiind eficientă și sigură, medicina o adoptă. Din acel moment nu mai este „medicină alternativă”. Este pur și simplu medicină.

Știința nu este împotriva naturii.

Știința este metoda prin care încercăm să aflăm ce din natură chiar funcționează și ce este doar o poveste frumos ambalată.

Iar când este vorba despre cancer, diferența aceasta poate fi diferența dintre viață și moarte.